Republica Moldova înregistrează o rată de vaccinare împotriva COVID-19 de 10%. În ultimele șapte zile, au fost imunizate 100.000 de persoane

În ultimele șapte zile, în Republica Moldova, au fost administrate 100.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Astfel, rata de vaccinare în rândul populației generale a ajuns la aproape 10%. Mai exact, până astăzi, 416.814 persoane au fost imunizate împotriva virusului. Datele au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, 80% din lucrătorii medicali au fost vaccinați împotriva COVID-19, ceea ce a contribuit la reducerea morbidității cu 90% de la inițierea campaniei de vaccinare. În țara noastră, în total, au fost raportate 1,378 de reacții adverse, dintre care 94,4% cu forme ușoare, 5,6% cu forme moderate.

„Jumătate din dozele de vaccin, livrate Republicii Moldova, au fost utilizate. Doar săptămâna trecută, au fost administrate 100.000 de doze, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de săptămâna trecută. În total, 10% din populația generală a fost vaccinată, cifră care include și persoanele imunizate din regiunea transnistreană”, a spus medicul epidemiolog din cadrul ANSP, Alexei Ceban.

Mai mult, pe parcursul săptămânii curente, un alt lot de vaccinuri AstraZeneca, livrat prin intermediul platformei COVAX, urmează să ajungă la Chișinău.

„În această săptămână, e așteptat un lot de vaccinuri AstraZeneca care va fi livrat prin intermediul platformei COVAX. La fel, în prezent, se desfășoară mai multe negocieri pentru asigurarea țării cu diferite tipuri de vaccin”, a menționat Alexei Ceban.

Până în prezent, Republica Moldova a recepționat 886.390 de doze de vaccin împotriva COVID-19.  Amintim că la data de 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, toate persoanele, care doresc să se imunizeze împotriva noului virus, au acces la vaccin în toate Centrele de vaccinare din țară. Pentru administrarea vaccinului, oamenii se pot adresa la medicul de familie sau se pot programa la vaccinare prin intermediul platformei www.vaccinare.gov.md.